Un nou start în cea mai importantă competiție de juniori pentru Raul Badiu

Raul Badiu îşi continuă visul început în urmă cu patru ani și pornește la drum într-un nou sezon de Campionat Mondial de Raliuri pentru Juniori. Pilotul român concurează în acest weekend în Raliul Croației, prima etapă a JWRC 2021, competiție care programează un număr de cinci evenimente de-a lungul sezonului. Raliul Croației este o cursă nouă pentru toți participanții, introdusă în premieră în calendarul WRC, fiind desfășurată pe asfalt în perioada 23-25 aprilie.

În dreapta lui Badiu se va afla Rareș Fetean, cei doi sibieni participând împreună în ediţia 2020 a Campionatului Naţional de Raliuri Betano, unde au reuşit să se impună în cadrul Cupei Dacia.

Raliul Croaţiei, etapă cu multe necunoscute pentru echipajele ce se vor afla la start, a debutat  joi dimineaţa cu sesiunea de shakedown de la Medvedgrad, concurenţii intrând în adevărata luptă cu secundele abia vineri, când vor fi programate opt probe speciale ce însumează aproape 100 de kilometri cronometraţi. Sâmbătă va fi ziua cea mai lungă a raliului, cu 121 de kilometri cronometrați împărțiți în opt probe speciale. Câștigătorii vor fi desemnați abia duminică, după desfășurarea ultimelor patru speciale, inclusiv a celor două treceri pe PowerStage, o probă dificilă și înșelătoare.

După cele două zile de recunoaşteri şi sesiunea de shakedown desfăşurată dimineaţă, Raul a prefaţat puţin care ar fi aşteptările înaintea startului de mâine:

„Chiar dacă astăzi la shakedown am avut un ritm foarte bun, ne aşteaptă un raliu greu, complet nou pentru majoritatea participanţilor. Probele care vor începe de mâine diferă de traseul pe care l-am parcurs în această dimineaţă, chiar şi mergând cu cea mai mare atenţie poţi greşi foarte uşor. Strategia noastră va fi una mixtă, vom încerca să fim foarte atenţi în zonele dificile şi cu capcane, iar pe porţiunile unde ne simţim confortabil vom încerca să forţăm astfel încât să începem cu dreptul această primă etapă din JWRC.”

a declarat Raul.

Echipajul românesc a fost prezent weekend-ul trecut la Therwoolin Boldogko Rally, prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri al Ungariei, unde a avut ca scop acomodarea cu modelul Fiesta Rally 4. Din păcate, în ciuda unui ritm foarte bun avut pe prima probă specială, Raul şi Rareş au fost nevoiţi să se retragă din competiţie în urma unei defecţiuni tehnice.

„Am plecat din start cu gândul de a ne acomoda şi seta maşina cât mai bine posibil pentru etapa din Croaţia. Chiar am avut un feeling foarte bun din start şi am fost foarte dezamăgiţi când am descoperit problema la maşină. Sper ca în acest raliu să fim feriţi de probleme tehnice şi să ajungem la final cu un rezultat foarte bun, care să ne dea şanse să luăm startul şi la etapele următoare.”

a încheiat Raul.

Partenerii campaniei Junior WRC 2021 ai echipajului Raul Badiu & Rareș Fetean sunt: Ion Moș, Renomia SRBA Insurance Broker, ELTA90 Medical Research, Smart ID Dynamics, Omniasig, Vectrum Solutions, Lukamet. Participarea are loc cu susținerea Ministerului Tineretului și Sportului, Federației Române de Automobilism Sportiv și Automobil Clubul Român.

Credit foto: Attila Szabó

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top